Traduceri

Traducerea unui text dintr-o limbă în alta nu înseamnă doar a găsi o echivalență a cuvintelor, ci mai ales o echivalență a sensurilor, a înțelesurilor, în funcție de context și în funcție de domeniul de activitate.
 
Limba română este o limbă complicată, la fel ca orice altă limbă străină, deoarece un cuvânt poate avea mai multe sensuri și chiar o singură virgulă sau un cuvânt de doar două litere poate schimba înțelesul unui document întreg.
 
Când vorbim despre traduceri literare, interpretarea textului poate fi influențată atât de imaginația traducătorului cât și de imaginația cititorului. 
 
Când lucrezi cu documente oficiale, contracte, condiții tehnice, documente notariale, acte de vânzare-cumpărare, imaginația nu are ce căuta, sub nicio formă. Totul trebuie să fie redat fidel sensul documentului așa cum este el în original.
 
Fiecare document juridic, administrativ, tehnic sau economic are o anumită putere dată de conținutul acesteia. Știrbirea înțelesului prin traducerea inexactă sau neîngrijită într-o altă limbă reduce semnificativ această putere, fie prin pierderea sensului și a unor detalii importante, fie prin posibilitatea de interpretare greșită.
 
Marcris îți garantează o traducere fidelă pentru orice tip de document, păstrând sensul și puterea textului, indiferent de domeniu, fie că ai nevoie traducerea unui document juridic, unui text economic, traducerea unei documentații sau a unor specificații tehnice.
 
Cum îți garantăm acest lucru? 
 
Prin traducatorii noștri specializați în domeniul în care activează;
 
Prin faptul că lucrăm doar cu traducători autorizați de către Ministerul Justiției;
 
Printr-un număr mare de consultanți care își aduc propria contribuție în domenii de specialitate și cu o înțelegere nativă a limbii din sau în care se face traducerea;
 
Prin portofoliul mare de clienți din țară și străinătate care au rămas fideli casei noastre de traduceri, dovadă a calității serviciilor oferite și a prețurilor avantajoase.
 
Peste 30 de limbi fără secrete pentru „casa noastră de traduceri!”
 
 Marcris îți poate oferi servicii de traducere în și din peste 30 de limbi de circulație internațională. Traducerile legalizate pot fi in: arabă, bulgară, catalană, cehă, chineză, croată, daneză, ebraică, engleză, finlandeză, franceză, germană, greacă, italiană, latină, japoneză, maghiară, norvegiană, olandeză persană, polonă, portugheză, rusă, sârbă, slovacă, slovenă spaniolă, suedeză, turcă, ucraineană.
 
 
Contactează-ne pentru traduceri autorizate si legalizate din orice domeniu de activitate: 
 
Traduceri economice: contracte, caiete de sarcini, invitații pentru licitații, oferte de vânzare , situații financiare, bilanțuri, rapoarte bancare, documente contabile, contracte de asigurări, rapoarte de audit
 
Traduceri marketing: oferte de promovare, materiale de promovare, scripturi video sau audio pentru reclame, cataloage, site-uri web, bloguri, articole din presa internațională, mesaje publicitare, comunicate de presă, cuvinte cheie pentru motoarele de căutare, cursuri online
 
Traduceri juridice: acte constitutive și adiționale, procuri, declarații, împuterniciri, contracte de vânzare-cumpărare, contracte de comodate, 
 
Traduceri medicale: prospecte medicamente, tratamente, instrucțiuni de folosire aparatură medicală, studii și articole de specialitate, manuale, formulare speciale, norme
 
Traduceri entertainment: subtitrări filme sau documentare, reviste, cărți, discografii
 
Traduceri materiale pentru utilaje de construcții: specificați tehnice, instrucțiuni de folosire, condiții de garanție, proiecte tehnice, norme, formulare speciale.
 
Traduceri auto; manuale, cărți tehnice, specificații tehnice, instrucțiuni de utilizare, ghiduri.
              
Traduceri tehnice: manuale de utilizare, instrucțiuni de folosire, scheme și diagrame tehnice, specificații tehnice, caiete de sarcini.
 
Traduceri electronice și electrocasnice: manuale de utilizare, instrucțiuni de folosire, descrieri produse pentru ambalaje sau orice canal de promovare.
 
Traduceri acte de stare civilă și acte de studii: certificate de naștere, căsătorie, deces, caziere fiscale și judiciare, carte de identitate, diplome și foi matricole, cărți de muncă, adeverințe, recomandări, etc.
 
Traduceri din orice alt domeniu de activitate: HoReCa, Birotică, Software, Transporturi, Industrie, Turism, Agricultură, Industria Chimică și Petrochimică și orice alt domeniu de activitate.
Pentru fiecare domeniu găsim specialiștii care să înțeleagă, cunoască și să interpreteze corect termenii de specialitate
 
Nu uita!
 
Un traducător autorizat este o persoană cheie pentru o firmă care are parteneri din străinătate și are documente ce trebuie să pună în corespondență departamente, decizii, atribuții. Munca traducătorului este esențială atunci când este tradusă o specificație tehnică care poate face diferența dintre a putea folosi corect sau nu un echipament. Traducerea fidelă este esențială pentru a comunica idei complexe dintr-o cultura în alta, de la un popor la altul.
 
Un traducător este extrem de important când trebuie să pregătești documente personale pentru a fi prezentate autorităților sau unui posibil angajator din străinătate fie că este vorba de un act oficial, un CV sau o scrisoare de recomandare.
 
Trebuie, așadar, să îți alegi cu grijă partenerul atunci când este vorba de traducerea sau interpretarea unui text. 
 
Marcris îți poate oferi o traducere fidelă pentru documentul de care ai nevoie acum. Putem deveni partenerul tău pe termen lung,asigurând întotdeauna  o cadență potrivită pentru traducerile de care are nevoie firma ta.
 
Cât despre distanțe, nu îți face probleme. Echipa noastră este localizată în Constanța, dar oferim servicii de traduceri autorizate și legalizate oricărei companii sau persoane din țară. Avem chiar și clienți din străinătate. Orice document poate fi trimis sau primit prin mijloace elecronice sau prin curier. 
 
Te așteptăm să ne cunoști!